Sa nu-ti imaginezi cititorule decat...
Alunecam in nestire. Intr-un vis armonios si atat de intens incat ii simteam vibratiile in varful degetelor ascunse de atingerea asternutului. Nu insiruiam cuvinte in vis si nu faceam decat sa imi ascult mintea. Totul parea construit pe esafodajul unui servetel de masa cu inel de fistic si pete mici din stafide cu rom.
Nu stiu daca sesizam diferentele de arome dar cu siguranta incercam in visul meu sa strabat dincolo de ceea ce parea atat de palpabil si neverosimil.
Si cred ca am si vorbit in vis. Si mai cred ca acele cuvinte au fost scurte si intense punctand de fapt trezirea intr-o stare de gratie asemanatoare unui iures ireversibil si mereu altfel.
Poate nu intelegi, sau poate nu crezi. Nu ma mai inspira luna. E prea plina de ceva pe care eu il simt tangibil si fara mister. Nu ma mai inspira nici anotimpurile. Pot spune ca le-am trait pe fiecare de cate zece ori pana acum. E un calcul simplu, nu?
Ma inspira oamenii si gesturile, ma inspira aberatia si introspectia in colturile demente ale unui pahar de coniac nobil.
Si totul..e doar o sala imensa de bal populata cu costume de brocart grele si calduroase dar atat de zambitoare incat...
O sa-ti mai spun cand trec pe strada ta. De fapt ai sa simti aroma intensa de menta lucida si amestecata intr-o ceasca cu ciocolata alba...
Tu simti diferenta, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu